Protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric

DETALII

     Taxă de înscriere 200 RON

     Taxă de școlarizare 3600 RON / anul 1

Descriere

Programul de studii universitare de masterat, primul care a funcționat la nivel național cu acest specific. Dezvoltat inițial ca program de studii aprofundate între anii 1995-2002 cu denumirea Conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal naţional, a funcţionat până în 2002 (ultima promoţie), continuat, începând cu anul 2003, cu programul de masterat Protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric care funcţionează şi astăzi.
Misiunea asumată de specializarea noastră se concretizează în obiective cu eficienţă imediată sau de perspectivă, cum sunt:
– asigurarea unei temeinice pregătiri profesional-ştiinţifice în specialitatea Protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric, în concordanță cu stadiul și standardele actuale ale cunoașterii în domeniu;
– selectarea riguroasă, după criterii ştiinţifice, a informaţiei, a cunoştinţelor utile procesului de învăţare, în scopul formării unor competenţe adecvate cerinţelor pieței muncii și nevoilor societății contemporane;
– asigurarea unei interdependenţe între pregătirea fundamentală, de specialitate și practică, care să permită studentului o bună integrare în piața muncii și o deschidere către noile perspective conturate la nivel european.

Ce funcții puteți ocupa

  • Muzeograf
  • Conservator opere de arta și monumente istorice
  • Profesor în învăţământul liceal, postliceal

* Lista este orientativă

  • 2 ani
Durata programului de studiu
  • Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane
  • ZI (cu frecvență)
Forma de învățământ

Ce discipline veți putea studia

Anul 1

Muzeologie arheologică şi istorică; muzeotehnică
Muzeologie arheologică şi istorică; muzeotehnică
Valorificarea cercetării arheologice
Conservarea patrimoniului arheologic şi istoric
Legislaţia cu privire la protejarea patrimoniului cultural
Sisteme informatice din arheologie:GIS
Patrimoniu arheologic mobil
Management cultural şi al proiectelor culturale
Patrimoniu architectural din România
Practica de specialitate

Anul 2

* Disciplinele sunt aferente planului universitar in vigoare. Unele dintre discipline sunt obligatorii, optionale sau facultative.

  • Masterat
Ciclul de studii
  • Româna
Limbi de predare
  • Istorie
Domeniul de studii

Calendarul admiterii - sesiune vară

Rezultate parțiale

Din:

Confirmare locuri

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Confirmare locuri după glisare

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Rezultate finale

Din:

Alte date importante

Calendarul admiterii - sesiune toamnă

Rezultate parțiale

Din:

Confirmare locuri

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Confirmare locuri după glisare

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Rezultate finale

Din:

Alte date importante

Criterii de selecție

Locuri scoase la concurs în sesiunea de vară

Români UE SEE Buget
0
Grant subventionat
0
Domenii prioritare
0
Absolventi licee rural
0
Formare cadre didactice
0
Rromi buget
0
Moldoveni si diaspora buget cu bursa
0
Moldoveni si diaspora buget fara bursa
0
Romani UE SEE taxa
0
Cont propriu lei
0
Cont propriu valuta
0
TOTAL
0

Locuri scoase la concurs în sesiunea de toamnă

Români UE SEE Buget
Grant subventionat
Domenii prioritare
Absolventi licee rural
Formare cadre didactice
Rromi buget
Moldoveni si diaspora buget cu bursa
Moldoveni si diaspora buget fara bursa
Romani UE SEE taxa
Cont propriu lei
Cont propriu valuta
TOTAL

200 RON

Taxa de înscriere

1440 RON

Prima tranșă din taxa de școlarizare

3600 RON

Taxă de școlarizare anul 1

Cadre didactice

* Lista este parțială