Ingineria şi protecţia mediului în industrie

DETALII

     Taxă de înscriere 200 RON

     Taxă de școlarizare 4200 RON / anul 1

Descriere

Programul IPMI, care se afla in oferta Facultatii de Inginerie din anul 2005, formează specialişti pentru proiectarea, realizarea, controlul şi promovarea unor tehnologii, produse, lucrări de investiţii ş.a. specifice protecţiei mediului înconjurător, respectiv controlului poluării industriale şi reducerii impactului activităţii industriale asupra mediului în concordanţă cu cerinţele BAT/BREF si cu legislatia in vigoare, în scopul creşterii performanţei în domeniul protecţiei mediului, inclusiv implementare a sistemului de management de mediu (ISO 14000). Absolventii vor avea aptitudini generale de calcul tehnologic pentru gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila, de exploatarea sistemelor de monitorizare a poluanţilor dar si de controlul calităţii mediului, evaluarea impactului si a riscului şi elaborarea de variante tehnologice cu impact redus asupra mediului.Compatibilitatea la nivel european este asigurată prin schimburi de studenţi şi cadre didactice cu universităţi partenere (ex. Hochschule Wismar, University of Applied Sciences Technology, Business and Design – Wismar, Germania; Norwegian University of Science and Technology – NTNU, Trondheim, Norvegia)

Ce funcții puteți ocupa

  • Inginer de cercetare in ingineria sanitara si protectia mediului
  • Responsabil de mediu
  • Inspector protectia mediului

* Lista este orientativă

  • 4 ani
Durata programului de studiu
  • Facultatea de Inginerie
  • ZI (cu frecvență)
Forma de învățământ

Ce discipline veți putea studia

Anul 1

Algebră liniară, geometrie analitică şi diferenţială
Teoria probabilităţilor şi statistică matematică
Chimie I
Geometrie descriptivă
Ştiinţa şi ingineria materialelor
Economie generală
Programarea calculatoarelor şi limbaje de programare I
Limba engleză 1
Educaţie fizică şi sport I
Programarea calculatoarelor şi limbaje de programare II
Analiză matematică
Desen tehnic şi infografică I
Fizică
Chimie II
Mecanică
Limba engleză 2
Educaţie fizică şi sport II

Anul 2

Rezistenţa materialelor
Desen tehnic şi infografică II
Coroziune şi protecţie anticorozivă
Electrotehnică
Metode numerice
Limba engleză 3
Educaţie fizică şi sport III
Mecanisme şi organe de maşini
Mecanica fluidelor
Termotehnică
Ecotoxicologie
Fenomene de transfer si operatii unitare
Practica de domeniu
Educaţie fizică şi sport IV
Management ecologic
Ştiinţa şi ingineria materialelor 2
Ştiinţa şi ingineria materialelor 3

Anul 3

Automatizarea proceselor tehnologice si biotehnologice
Microbiologia mediului
Monitorizarea mediului
Analiza şi sinteza proceselor tehnologice
Managementul integrat al deseurilor I
Energii regenerabile
Schimbari majore climatice
Managementul integrat al deseurilor II
Managementul integrat al deseurilor II-proiect
Tehnologii curate
Tehnologii de achiziţie, monitorizare şi diagnoză a calităţii mediului
Managementul calităţii
Managementul proiectelor de mediu
Managementul proiectelor de mediu-proiect
Practică de specialitate
Igiena muncii
Comunicare

Anul 4

Poluare fonică
Sisteme informatice geografice
Tehnici de reabilitare a mediului
Studii de impact
Studii de impact-P
Tehnologii şi echipamente de depoluare a solului 1
Tehnologii şi echipamente de tratare şi epurare a apei 1
Tehnologii şi echipamente de epurare a aerului 1
Tehnologii şi echipamente de epurare a aerului 1-pr
Risc şi securitate industrială
Tehnologii şi echipamente de depoluare a solului 2
Tehnologii şi echipamente de tratare şi epurare a apei 2
Tehnologii şi echipamente de tratare şi epurare a apei 2-pr
Tehnologii şi echipamente de epurare a aerului 2
Protecţia mediului în aşezările umane
Biotehnologii
Elaborarea proiectului de diplomă
Practică pentru proiectul de diplomă

* Disciplinele sunt aferente planului universitar in vigoare. Unele dintre discipline sunt obligatorii, optionale sau facultative.

  • Licență
Ciclul de studii
  • Româna
Limbi de predare
  • Ingineria mediului
Domeniul de studii

Calendarul admiterii - sesiune vară

Rezultate parțiale

Din: 19/7/2024

Confirmare locuri

Din: 20/7/2024
Până: 24/7/2024

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Confirmare locuri după glisare

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Rezultate finale

Din: 26/7/2024

Alte date importante

Calendarul admiterii - sesiune toamnă

Rezultate parțiale

Din: 12/9/2024

Confirmare locuri

Din: 13/9/2024
Până: 16/9/2024

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Confirmare locuri după glisare

Din:
Până:

Fizic la sediul facultății

Acte studii și alte documente

Plata taxelor pe platforma de admitere

Rezultate finale

Din: 18/9/2024

Alte date importante

Criterii de selecție

Media obținută la bacalaureat

Criterii de departajare:

1- Nota la proba E)c de la bacalaureat

2- Nota la proba E)d de la bacalaureat

3- Nota la proba E)a de la bacalaureat

Condiții de admitere Facultatea de Inginerie ULBS 2024

Website Facultatea de Inginerie

Locuri scoase la concurs în sesiunea de vară

Români UE SEE Buget
25
Grant subventionat
0
Domenii prioritare
0
Absolventi licee rural
0
Formare cadre didactice
0
Rromi buget
0
Moldoveni si diaspora buget cu bursa
0
Moldoveni si diaspora buget fara bursa
0
Romani UE SEE taxa
20
Cont propriu lei
0
Cont propriu valuta
0
TOTAL
45

Locuri scoase la concurs în sesiunea de toamnă

Români UE SEE Buget
Grant subventionat
Domenii prioritare
Absolventi licee rural
Formare cadre didactice
Rromi buget
Moldoveni si diaspora buget cu bursa
Moldoveni si diaspora buget fara bursa
Romani UE SEE taxa
Cont propriu lei
Cont propriu valuta
TOTAL

200 RON

Taxa de înscriere

1680 RON

Prima tranșă din taxa de școlarizare

4200 RON

Taxă de școlarizare anul 1

Cadre didactice

* Lista este parțială

Alte informații și detalii